Perle marca bunica-mea

Stăteam şi mă gândeam anapoda, când deodată îmi vin în minte … perlele lui bunică-mea. Am să vă povestesc acum una şi bună. Şi anume replica “termină-te“, ceea ce pentru bunică-mea reprezintă “încetează”  . Îmi aduc aminte când mă mai luam de păr cu bunicu-meo sau cu mama, iar ea încerca să ne oprească. Însă nu cu replica “încetaţi” sau “terminaţi“, ci o spunea cu o răstire imensă: “Dar terminaţi-vă mai repede!“. Eu eram mic şi nu realizam figuratul replicii, însă acum realizez. Chiar şi acum când mă mai cert uneori cu mama sau cu bunicu-meo şi bunică-mea ne spune “Terminaţi-vă!“, o privesc cu o expresie tâmpă şi bufnind în râs îi zic: “Eşti sigură ?“. Ea îmi spune: “Adică ? Vrei să vă certaţi în continuare ?“. Să mă cert în continuare este ultima mea dorinţă, însă când mă gândesc ce ar mai putea semnifica “terminaţi-vă!” este deja dezastru. Nu-mi pot imagina cum s-ar putea adeveri acest figurat. Eu, bunicul şi mama să ne terminăm (mai ales, la comanda bunică-mii) :) . Stau câteodată şi mă gândesc, că oricât de supărat aş fi, când aud vorba “terminaţi-vă!“/”termină-te!” mă bufneşte râsul de fiecare dată :D .

Foc pe zapada

Treceam cu Alin pe lângă doi copii ai străzii (să nu le zic boschetari, fiindcă nu sunt ca toţi ceilalţi) într-o zonă nepopulată (fără clădiri şi fără oameni … uitată de lume). Fiind zăpadă pe jos, i-am văzut de la distanţă cum stăteau lângă foc … vedere ce este o raritate pentru mine (foc pe zăpadă) … aşa că m-am gândit să trag o mică poză. Mă opresc pe loc să reglez telefonul … şi stau vreo 2-3 minute (apăsam pe taste greşite). Între timp, unul dintre ei vede că mă opresc la câţiva metri de ei şi are impresia că pofteam după foc. Îmi spune foarte calm: “Nu veniţi aici să vă încălziţi ?“. Am zâmbit, i-am zis “nu mulţumesc, m-am oprit doar pentru o poză” şi m-am apucat să fotografiez. După ce am stat de taină 2-3 minute cu ei, mă întreabă cel cu oferta: “Aveţi băiatul o ţigare ?“. Scot din pachet două ţigări să fie şi pentru tovarăşul lui şi am plecat mai departe, salutându-i.
Asta ca să vezi că mai există şi boschetari care te invită în casa lor

Fumatul si surprizele lui

Am început ziua super bine, prin a uita bricheta acasă. Când eram în drum spre casă, am aflat un lucru super interesant şi totodată deosebit pentru mine. Deoarece nu am mai auzit aşa ceva. Am oprit un om pe stradă care fuma, să-mi dea şi mie un foc. Dânsul mi-a dat de la ţigară. Îi iau eu ţigara din mână şi mi-o aprind pe a mea (ţigarea). După ce termin de aprins, mă ia el deoparte şi îmi spune: “Vezi, de-acum încolo să nu mai iei nimănui ţigarea din mână când aprinzi“. Eu când aud, rămân uimit cu gândul că se referă la faptul că dai dovadă de gay. Însă nu a fost aşa. Îi zic: “Păi ?” apoi el continuă zâmbind: “Când iei ţigarea din mână cuiva, se consideră că-l înjuri … ca între fumători“. Îi zâmbesc (şi totodată mirat) şi îi spun: “Mulţumesc pentru sfat“. Şi am plecat mai departe. Puţin şocat, că există şi la fumători un anumit “limbaj”. Sau obiceiuri. Fumez de 5 ani şi habar nu aveam de această fază, cu toate că mi s-a întâmplat de nenumărate ori să-mi ia ţigarea din mână cineva, sau să o iau eu de la o persoană anume. Credeam că numai la surdomuţi există aşa ceva :D . Dacă mai ştiţi limbaje codificate ale fumătorilor, lăsaţi-le aici … sunt tare curios! Ce mistere are şi tutunul ăsta…

Supermarketule, unde esti ?

Că am mare nevoie de tine. Deoarece nu mai suport magazinele de cartier. Ălea când se bagă câte 3 peste tine să ia înainte. V-am mai povestit eu despre cazuri similare. Spre exemplu în urmă cu 15 minute, am coborît jos la cumpărături. Ajung la primul magazin, să cumpăr ce am nevoie. Erau două-trei cretine femei înaintea mea. În care una din ele, s-a nimerit a fi o vecină de-a mea. Şi se apucase cu vânzătoarea la taină şi în timp ce o servea şi după ce o servise (fiind prietene). “Vai Doamne“, “ce drăgălaş e copilul“, “nu mami“, “n-ai voie să pui mânaaşteaptă puţin că ieşim imediat” e.t.c. Îmi veni să-i zic de sănătate, dar nu se merita să mă cert cu bărbatul ei, că e un om cumsecade. Practic, nu are rost să mă cert cu un tovarăş pentru o femeie. În fine. Să revenim. A plecat aia din magazin, a terminat vânzătoarea să servească persoanele care mai erau înaintea mea şi îmi vine mie rândul. Îi spun să-mi facă 100 grame de cafea Jacobs. Se apucase să ia punga în mână. Apoi intră repede o cucoană care zice: “Nu vă supăraţi, aveţi nu-ştiu-ce ?“. Tactică, să dea impresie că întreabă doar de curiozitate. Dar de unde. Să cumpere mai repede. Vânzătoarea luase produsul în mână şi îi arătase: “Dintr-aceasta ?“. Apoi idioata cucoana: “Da, daţi-mi şi mie una vă rog!“. Îmi venise mie s-o servesc conform cererii (daţi-mi una), dar aveam mâinile ocupate. I-a dat ăleia ce a cerut, a plătit şi a ieşit repede din magazin. Precum Liga Profesionistă de Fotbal: totul pe nevăzute. În fine. Să revenim. Mi-a dat cafeaua vânzătoarea, am ieşit din magazin şi am intrat în următorul. Poveste aproape identică. Intru şi aştept să servească proasta blonda pe SINGURA PERSOANĂ care era înaintea mea, ca apoi să vină la mine. De unde. Intră un ciocoflender client să ia 4 beri să-şi umfle burticanul, mai intră mama unui tovarăş de-al meu să cumpere mere … şi dă-i şi aşteaptă. Că mironosiţa cu aere vânzătoarea nu avea chef să mă servească. Şi nu era o ocazie rară. Mereu e cu fasoane. Cea mai insuportabilă vânzătoare dintre toate pe care le-am cunoscut. După ce îi serveşte pe cei 2, îi zice cel de cumpărase berile (ieşind pe uşă): “Vezi că ai clienţi în partea cealaltă“. Apoi ea, spune sictirită: “Am văzut“. Îmi venise să-i zic: “Nu se vede, oarba Dracului!” dar am tăcut, pentru că în sfârşit ajunsese şi la mine. Şi aşa s-au desfăşurat cele 20 minute de cumpărături ale mele, în care a trebuit să iau doar o sticlă de Nestea (cu fructe de pădure) la 2 l şi 100 grame de cafea. Sexy, nu ?
Unde eşti tu supermarketule, supermarket în care îţi iei orice vrei fără a sta după nimeni, apoi mergi la casa de marcat unde (uneori stai la coadă dar măcar ştii că ai produsele!) aştepţi să-ţi vină rândul la plată. Şi îţi vine rândul în adevăratul sens al cuvântului. Nu e rândul celui de a venit după tine. Şi nici nu ai vânzători care să te trimită în altă parte. Dacă aş avea unu şi la mine în cartier, de drag şi de al Dracului aş cumpăra numai de-acolo. Şi o gumă dacă am nevoie. Dar nu … supermarket-urile sunt la 4 km distanţă de mine. Aşa m-a lovit Dumnezeu.

Bunele maniere pe Yahoo Messenger

Să începem cu bunele maniere pe Yahoo Messenger. Dacă nu ai cei 7 ani de acasă, îi poţi primi urmând următoarele lecţii de educaţie:
- te loghezi pe Yahoo Messenger.
- verifici mesajele offline.
- în caz de ai un mesaj offline ce conţine fraze de genul “Dă-mi un buzz când eşti online”, deschizi fereastra cu id-ul respectiv.
- verifici dacă este online.
- dacă este online, îi verifici statusul.
- dacă nu are niciun status, înseamnă că este disponibil, prin urmare, îl apelezi.
- dacă vezi că are status de genul “Busy”, “Not At My Desk”, “Nu sunt la PC”, “DND e.t.c, aştepţi până va fi disponibil.
- termini de vorbit cu el.
- închizi fereastra cu id-ul respectiv.
- îţi pui statusul la messenger după starea pe care o ai.
- dacă eşti emo, merge statusul “donez sânge”.
- dacă eşti satanist, merge emoticonul ” >:) ” la status.
- dacă eşti om normal, pui ce status vrei.
- verifici cine este online/offline în lista de messenger.
- verifici statusurile tuturor, pentru a şti de la cine să nu primeşti replica “PAŞTELE MĂTII CU MASSURILE TALE!!!“.
- găseşti pe cineva care este disponibil.
- îl apelezi.
- în timp ce vorbeşti cu el, îi spui: “BRB, mănânc“.
- pui la status “BRB mănânc“.
- mănânci.
- revii la PC.
- scoţi statusul “BRB mănânc“.
- pui status disponibil.
- revii la persoana respectiva, zicându-i “am revenit“.
- continui discuţia.
- sfârşeşti discuţia.
- închizi fereastra cu id-ul respectiv.
- apelezi pe cineva care are statusul “Busy/DND/Not At My Desk/BRB e.t.c.”.
- începe să-ţi facă morală mama ta: “Impertinentule! Nu ai observat că este plecat ? De ce îl deranjezi ? Vrei să-i încarci memoria ram-ului degeaba ? Needucatule!”.
- închizi fereastra respectivă.
- dai mass la toate grupurile: “Pa-pa all, am plecat!” să ştie lumea că ieşi.
- te deloghezi de pe Yahoo Messenger.

Fiţi ordonaţi folosind Yahoo Messenger-ul ca la carte :D

Normalitatea anormalitatii. Si invers.

Astazi am un chef teribil de scris, ceva de groaza. Ca m-a luat un pic si Anca la trei pazeste, in sensul bun al cuvantului. Dar nu-i bai, un pic de critica constructiva nu face rau nimanui.

Am o nedumerire.. De ce trebuie sa fim musai normali? Normali a.k.a. obisnuiti. Common. Sau cu ce se mananca normalitatea asta? Toate stirile pe care le vad sunt saturate de chestii nasoale, ca la un moment dat le luam drept stare de normalitate. Ar trebui sa fie? Eu zic ca nu.

Mie chiar nu mi-ar place sa traiesc undeva unde e considerat normal sa fie crime, violuri si tot felul de infractiuni pe motiv ca noi suntem o natie de hoti, violatori si teribilisti. Am vazut astazi pe o sticla de la Prigat despre olimpiada oamenilor obisnuiti(?)… Ce-i asta? E normal? Suntem normali?

Adica pentru ca nu depuneti nici un efort de a face ceva care sa conteze, sunteti premiati. Asta-i ca aia cu „Va platim ca sa nu intarzia?i cu ratele”… Pai noi muncim, nu gandim, nu?

Este normal sa fie asa? Esti special. Nu conteaza ca te balbai din doua-n doua cuvinte si ai IQ-ul de sub 60.. Esti special. Bre, ne complacem in prostie si mediocritate.

Eu din psihologie am prins cateva chestii interesante, care merita spuse.

1. Daca starea de normalitate merge spre anormalitate, un om normal apare ca-n bancul cu individul ce conducea pe autostrada pe contrasens („E un nebun pe autostrada care conduce pe contrasens… Nebunul: Care unul, sunt mii!!!”).

2. Spiritul de turma tinde sa distruga orice urma de individualitate. Si munca in echipa face asta, e cel mai sigur mod de a-ti ascunde esecul individual.

3. Cu cat creste ordinul de marime a organizatiei / grupului social in care te-ai integrat, cu atat scade responsabilitatea individului.

Ce inseamna astea… Inseamna ca nu ne mai asumam nici macar o urma de raspundere fata de ceea ce facem..

- Nu mi-a mers cas(z!)nicia!!! El (ea) e de vina! Mi-a mancat viata si sanatatea!

- Nu stiu (nu vreau!) sa fac asta! Sau aialalta!

- N-am vrut sa il lovesc dom’ judecator. Nu l-am lovit eu. A cazut in cutit singur. De saisp’ce ori.

Ne plangem de mila. Asta vedem peste tot. Vaitaturi ca „Vai, mi-o luat apa casa”, dar nimeni nu cerceteaza sa vada ca de fapt unii (nu toti, dar unii) au taiat toata padurea de pe dealul care-a pornit-o la vale, i-a valorificat (sau beut), si acuma asteapta si fonduri sa-si faca alta casa. Suntem obisnuiti cu ideea ca-i normal ca unii sa munceasca, altii sa (se) planga peste tot si de primit sa primeasca cine trebuie. De obicei din tagma celor cu gura mare. Si atunci generalizam. Conform disonantei cognitive, ca sa nu suferim din cauza lipsei de gandire, e mult mai simplu sa intram si noi in hora, sa plangem si sa ne vaitam la toate forurile, decat sa muncim sau sa incercam sa schimbam ceva. Work is for pussies, no?

De ce sa nu incercam invers?

Inchideti televizorul. Lasati presa si radio-ul deoparte. Faceti un bine celui care are nevoie cu adevarat (pomana nu constituie un bine, un servici insa se incadreaza in aceasta categorie). Mergeti pe principiul ca un peste hraneste o zi. O undita si mestesugul pescuitului poate sa hraneasca o viata intreaga.

Acceptati ce vi se ofera. Dati fara sa vi se ceara. Ajutati cu zambetul pe buze. Neconditionat. Iubiti.

Cel mai simplu e ce vedeti in familie. Primul lucru spre o viata fericita e sa nu te uiti dupa probleme, sa te uiti dupa solutii. Intr-o carte despre NLP, o tanti dadea urmatoarea varianta:

- Ce te faci daca si tu si consoarta vreti o portocala? Si ai numai una?

- Pai iaca, intrebi la ce vrea s-o foloseasca. Te poti trezi ca tu vrei sa mananci interiorul, iar consoarta are nevoie doar de coaja, pentru o prajitura. In loc sa te certi pe portocala, poti avea si ce ai tu nevoie si nevasta fericita.

Ideea e de comunicare. De intrebat. Nimeni nu s-a nascut invatat, cu atat mai mult direct sot. Sau sotie. Fiecare trebuie sa intrebe si sa se invete cu prezenta celuilalt.

Lungimea firelor de par

Doi straini nu pot fi mai diferiti intre ei decat sunt eu de mine insumi, cel de demult.

Mi-au crescut de-atunci pletele si barba, aducand vesti si aducand porunci dinauntrul meu, ca dintr-un stramos.

Despre problemele mersului inapoi

Intr-o zi m-am hotărât să merg cu spatele. Mi-a fost greu, nu mai făcusem asta niciodată. Ba chiar auzisem că nici nu se poate face.

Povestea raspunsurilor

Un răspuns se plimba între două urechi. Mergea agitat, cu privirea în jos si mâinile la spate, mirându-se că nimeni nu-l întreabă nimic. „Cine m-o fi vărsat în mintea ăstuia?”, se-ntrebase retoric răspunsul chiar din prima săptămână.

Cititorii de gânduri

Lumea se teme de cititorii de gânduri fiindcă e neplăcut să-ti pună cineva mintea în cuvinte câtă vreme nici măcar tu n-ai curaj să o faci.