Bunele maniere pe Yahoo Messenger

Să începem cu bunele maniere pe Yahoo Messenger. Dacă nu ai cei 7 ani de acasă, îi poţi primi urmând următoarele lecţii de educaţie:
- te loghezi pe Yahoo Messenger.
- verifici mesajele offline.
- în caz de ai un mesaj offline ce conţine fraze de genul “Dă-mi un buzz când eşti online”, deschizi fereastra cu id-ul respectiv.
- verifici dacă este online.
- dacă este online, îi verifici statusul.
- dacă nu are niciun status, înseamnă că este disponibil, prin urmare, îl apelezi.
- dacă vezi că are status de genul “Busy”, “Not At My Desk”, “Nu sunt la PC”, “DND e.t.c, aştepţi până va fi disponibil.
- termini de vorbit cu el.
- închizi fereastra cu id-ul respectiv.
- îţi pui statusul la messenger după starea pe care o ai.
- dacă eşti emo, merge statusul “donez sânge”.
- dacă eşti satanist, merge emoticonul ” >:) ” la status.
- dacă eşti om normal, pui ce status vrei.
- verifici cine este online/offline în lista de messenger.
- verifici statusurile tuturor, pentru a şti de la cine să nu primeşti replica “PAŞTELE MĂTII CU MASSURILE TALE!!!“.
- găseşti pe cineva care este disponibil.
- îl apelezi.
- în timp ce vorbeşti cu el, îi spui: “BRB, mănânc“.
- pui la status “BRB mănânc“.
- mănânci.
- revii la PC.
- scoţi statusul “BRB mănânc“.
- pui status disponibil.
- revii la persoana respectiva, zicându-i “am revenit“.
- continui discuţia.
- sfârşeşti discuţia.
- închizi fereastra cu id-ul respectiv.
- apelezi pe cineva care are statusul “Busy/DND/Not At My Desk/BRB e.t.c.”.
- începe să-ţi facă morală mama ta: “Impertinentule! Nu ai observat că este plecat ? De ce îl deranjezi ? Vrei să-i încarci memoria ram-ului degeaba ? Needucatule!”.
- închizi fereastra respectivă.
- dai mass la toate grupurile: “Pa-pa all, am plecat!” să ştie lumea că ieşi.
- te deloghezi de pe Yahoo Messenger.

Fiţi ordonaţi folosind Yahoo Messenger-ul ca la carte :D

Normalitatea anormalitatii. Si invers.

Astazi am un chef teribil de scris, ceva de groaza. Ca m-a luat un pic si Anca la trei pazeste, in sensul bun al cuvantului. Dar nu-i bai, un pic de critica constructiva nu face rau nimanui.

Am o nedumerire.. De ce trebuie sa fim musai normali? Normali a.k.a. obisnuiti. Common. Sau cu ce se mananca normalitatea asta? Toate stirile pe care le vad sunt saturate de chestii nasoale, ca la un moment dat le luam drept stare de normalitate. Ar trebui sa fie? Eu zic ca nu.

Mie chiar nu mi-ar place sa traiesc undeva unde e considerat normal sa fie crime, violuri si tot felul de infractiuni pe motiv ca noi suntem o natie de hoti, violatori si teribilisti. Am vazut astazi pe o sticla de la Prigat despre olimpiada oamenilor obisnuiti(?)… Ce-i asta? E normal? Suntem normali?

Adica pentru ca nu depuneti nici un efort de a face ceva care sa conteze, sunteti premiati. Asta-i ca aia cu „Va platim ca sa nu intarzia?i cu ratele”… Pai noi muncim, nu gandim, nu?

Este normal sa fie asa? Esti special. Nu conteaza ca te balbai din doua-n doua cuvinte si ai IQ-ul de sub 60.. Esti special. Bre, ne complacem in prostie si mediocritate.

Eu din psihologie am prins cateva chestii interesante, care merita spuse.

1. Daca starea de normalitate merge spre anormalitate, un om normal apare ca-n bancul cu individul ce conducea pe autostrada pe contrasens („E un nebun pe autostrada care conduce pe contrasens… Nebunul: Care unul, sunt mii!!!”).

2. Spiritul de turma tinde sa distruga orice urma de individualitate. Si munca in echipa face asta, e cel mai sigur mod de a-ti ascunde esecul individual.

3. Cu cat creste ordinul de marime a organizatiei / grupului social in care te-ai integrat, cu atat scade responsabilitatea individului.

Ce inseamna astea… Inseamna ca nu ne mai asumam nici macar o urma de raspundere fata de ceea ce facem..

- Nu mi-a mers cas(z!)nicia!!! El (ea) e de vina! Mi-a mancat viata si sanatatea!

- Nu stiu (nu vreau!) sa fac asta! Sau aialalta!

- N-am vrut sa il lovesc dom’ judecator. Nu l-am lovit eu. A cazut in cutit singur. De saisp’ce ori.

Ne plangem de mila. Asta vedem peste tot. Vaitaturi ca „Vai, mi-o luat apa casa”, dar nimeni nu cerceteaza sa vada ca de fapt unii (nu toti, dar unii) au taiat toata padurea de pe dealul care-a pornit-o la vale, i-a valorificat (sau beut), si acuma asteapta si fonduri sa-si faca alta casa. Suntem obisnuiti cu ideea ca-i normal ca unii sa munceasca, altii sa (se) planga peste tot si de primit sa primeasca cine trebuie. De obicei din tagma celor cu gura mare. Si atunci generalizam. Conform disonantei cognitive, ca sa nu suferim din cauza lipsei de gandire, e mult mai simplu sa intram si noi in hora, sa plangem si sa ne vaitam la toate forurile, decat sa muncim sau sa incercam sa schimbam ceva. Work is for pussies, no?

De ce sa nu incercam invers?

Inchideti televizorul. Lasati presa si radio-ul deoparte. Faceti un bine celui care are nevoie cu adevarat (pomana nu constituie un bine, un servici insa se incadreaza in aceasta categorie). Mergeti pe principiul ca un peste hraneste o zi. O undita si mestesugul pescuitului poate sa hraneasca o viata intreaga.

Acceptati ce vi se ofera. Dati fara sa vi se ceara. Ajutati cu zambetul pe buze. Neconditionat. Iubiti.

Cel mai simplu e ce vedeti in familie. Primul lucru spre o viata fericita e sa nu te uiti dupa probleme, sa te uiti dupa solutii. Intr-o carte despre NLP, o tanti dadea urmatoarea varianta:

- Ce te faci daca si tu si consoarta vreti o portocala? Si ai numai una?

- Pai iaca, intrebi la ce vrea s-o foloseasca. Te poti trezi ca tu vrei sa mananci interiorul, iar consoarta are nevoie doar de coaja, pentru o prajitura. In loc sa te certi pe portocala, poti avea si ce ai tu nevoie si nevasta fericita.

Ideea e de comunicare. De intrebat. Nimeni nu s-a nascut invatat, cu atat mai mult direct sot. Sau sotie. Fiecare trebuie sa intrebe si sa se invete cu prezenta celuilalt.