tag:blogger.com,1999:blog-13105998139619647262024-02-20T05:15:13.458-08:00etaminaAmihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comBlogger22125tag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-61029804430982749182017-03-17T08:11:00.000-07:002017-03-17T08:11:10.330-07:00A trecut o iarna…Una grea, intepatoare, cu sunete de ciori croncanind si cu flashback-uri infipte intr-o realitate prea cruda sa fie a mea, a noastra, o realitate de acum cativa ani. Din iarna asta, imi amintesc fiecare scrasnet pe zapada, fiecare pas de dus si fiecare pas de intors. Fiecare opt si fiecare sase, fiecare grad sub zero si fiecare dintre replicile taioase.<br />
<a name='more'></a><br /><br />Imi amintesc mainile crapate, care nu se vindeca iarna, orice le-as face, ca si cand pielea ar incerca sa se revolte, intr-un tipat surd, de carne plesninda. Imi amintesc curentul si scarile, nervii si literele. Fiecare, una cate una, reinventata, in fiecare zi intr-o alta combinatie.<br /><br />Imi amintesc Craciunul, dar nu si darurile. Doar oamenii, sufletele, unele prietene, altele pozand in prietene, unele la telefon. Si cainele de pe scara blocului, care a mai castigat cinci kilograme, iar acum nu se mai poate misca.<br /><br />Mi-o amintesc pe mama, uneori clar, alteori vag. Imaginea ei langa pomul de Craciun interfereaza cu o terapie intensiva, cu drene si cu cimentul de un mozaic rece ca rasuflarea unei ciori intr-o dimineata, cand termometrul nu mai intelege de ce nu poate cobori mai jos.<br /><br />Nu stiu ce cauta paharele de la Ikea aici, dar sunt. Albastre, cu testoase dintr-o lume paralela, din lumea Absolut, in care absolutul e dat de sinceritate. Da, da, aia de la 16 ani. Aceeasi, peste 13 ani, mereu cu o alta forma.<br /><br />Nu-mi amintesc de mine. Aud My guitar gently weeps, dar nu vad. Il aud pe Frankie, Fly Me To The Moon imi rasuna in timpane, insa eu nu-s. Niciunde. Pe Magheru, un varf de ac strapunge. Trezirea la realitate dureaza o ora. Mi-e dor de ea, prea dor.<br /><br /><br />Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-11231683877637550222017-02-23T08:10:00.000-08:002017-02-23T08:10:13.435-08:00Tertii - noile specimene !Tertii sunt acele persoane care sunt in plus in diferite situatii si nicidecum acei terti din Clasa 4 din planul de conturi…<br /><br />Acesti terti se tin scai de un cuplu si obisnuiesc sa ii bage bete in roate, sa-i faca sa se certe si astfel sa iasa ei in avantaj…fie sperand ca raman cu unul din cei doi, fie bucurandu-se ca le fac un rau.<br />
<a name='more'></a><br /><br />Si culmea ca atunci cand crezi ca ai scapat de unul, apar altii si altii si tot asa…niciodata nu vor fi eliminate sau indepartate aceste specimene si intotdeauna vor lucra pe la spate, dandu-se prieteni cu perechea respectiva sau chiar cu unul din ei.<br /><br />La inceput par minunati, amabili, simpatici si extrem de sociabili…dar cum lasi garda jos, cum te-au pescuit in plasa lor. Te fac sa capeti incredere in ei, sa ajungi sa-ti povestesti ofurile, lamentarile si micutele divergente sau chiar probleme…te asculta si te sfatuiesc discret ”ce e mai bine” pentru tine, doar tin la bunastarea ta, nu ?<br /><br />Cum se recunosc ? Foarte simplu…poate chiar prea simplu…daca zariti o persoana de sex diferit, sau chiar acelas (depinde de preferinte), langa perechea voastra si care face orice sa iasa in evidenta, sa se bage in seama , sa caute subiect de discutie, ii zambeste delicat si infantil, ii da telefoane cu scuze ridicole si nu suporta prezenta celor doi ca si cuplu…Bingoo ! A-ti gasit specimenul.<br /><br />Dar Atentie, fiindca sunt foarte versati…si se pot da persoane foarte inocente si care au nevoie de ajutor, consiliere si alte favoruri nejustificate…<br /><br />Uneori sunt prieteni comuni (cunostinte vechi, cei mai buni prieteni, frati, verisori, vecini, colegi) iar alteori poate fi o persoana cunoscuta pe strada, gagica sau tipu care ti-a cedat locul in tramvai, vanzatoarea/vanzatorul de la magazinul de pe colt, sau chiar postasul.<br /><br />De cele mai multe ori sunt mai apropiati de unul din parteneri si ii baga idei traznite in capsor despre sufletul sau pereche si ii face avansuri indirecte sau sunt prieteni cu respectivul cuplu si ii atata sa se certe, ii face sa se contrazica, baga strambe la unu despre celalat si inventeaza lucruri neadevarate, ce pot ajunge sa ii indeparteze pana la a-i separa.<br /><br />Daca va mai si influenteaza negativ partenera/partenerul sau seamana neincredere in relatie, e si mai grav…si necesita o Exterminare de Urgenta ! [Apelati cu incredere la o firma de dezinsectie si specificati inaltimea, greutatea si infatiserea specimenului].<br /><br />Ati avut tangente cu acestia ? Cum ati scapat de ei ?<br />Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-6232684053335613862017-01-12T08:10:00.000-08:002017-01-12T08:10:08.710-08:00Friends with benefits‘‘The relationship between two friends gets complicated when they decide to get romantic.” Cunoasteti fenomenul ? Daca nu, nu-i nici o problema curand se va instaura si in ”normalul” romanului, desi a facut vizite pe aici si a luat o amploare destul de mare in ultima vreme.<a name='more'></a><br /><br />Se presupune ca a luat nastere in ”tara tuturor posibilitatilor”, America, evident si intr-un timp relativ scurt a ajuns la Hollywood, pe ecranul televizoarelor si ne invadeaza si in viata de zi cu zi.<br /><br />Au inceput sa apara filme precum No strings, The Kids Are All Right si chiar filmul cu titlul omonim [ Friends with benefits] care incurajeaza si clarifica eventualele dubii aparute in urma fenomenului…<br /><br />Se zice ca o prietenie intre un baiat si o fata nu exista, ca este falsa, ca in spatele zambetelor se ascund alte interese si intr-un final totul va trece in extrema opusa, distrugand orice fel de conventie. Dar sunt doar presupuneri…nimic cert, dar nici pe deplin fals !<br /><br />Cam in asta consta si sintagma ”prieteni cu beneficii”. Se iau 2 bucati prieteni buni [un baiat si o fata], mult timp petrecut unul in compania celuilalt, cateva secrete, putina atractie si o camera libera. Iar de aici totul e inevitabil…<br /><br />In caz ca aveti dubii filmele de mai sus va pot lamuri pe deplin, dar si serialul Gossip Girl !<br /><br />Personal mi se pare cea mai mare prostie aparuta in materie de relatii. As mai adauga absurd si imoral !<br /><br />Voi ce parere aveti despre noul fenomen ?Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-42233564556931073702016-12-12T08:09:00.000-08:002016-12-12T08:09:09.629-08:00Obiceiuri ciudate ale baietilor !Voi baietii spune-ti de noi ca suntem ciudate si de neinteles, eh uite am sa va demonstrez ca nici voi nu sunteti mai prejos.<br /><br />Unii dintr voi poate ca sunteti constienti de aceste obiceiuri, dar nu va puteti dezlipi de ele. Iar cei care inca nu v-ati dat seama uitati cateva exemple:<br />
<a name='more'></a><br /><br />1.Singurul sport care exista pentru majoritatea, este fotbalul…adica e frumos sa mai te uiti la un meci din cand in cand…dar chiar numai fotbal exista…?<br /><br />2.Nu isi inteleg prietenele, mamele, surorile cand merg la shopping de ce stau asa de mult…poi trebuie sa aleaga ce e mai potrivit si convenabil, cum voi sunteti pasionati de gadgeturi asa suntem si noi de cumparaturi…<br /><br />3.Scuipa pe strada si nu-i intereseaza ce zic cei din jur de acest gest.<br /><br />4.Isi fac prea multa reclama la zona intima, folosind la fiecare 2 fraze ”cuvantul”.<br /><br />5.Ar prefera ca la robinet sa curga bere in loc de apa…<br /><br />6.De fata cu oricine isi aranjeaza lucrurile adapostite in pantaloni (ca sa nu spun scarpinat).<br /><br />7.Mananca foarte mult si numai prostii, gen fast-fooduri, sosuri si numai continuturi din carne. In general urasc legumele si nu inteleg rostu unei diete (chiar recomandata de nutritionist), ba chiar considera mancarea cea mai pretuita bucurie pe care ti-o ofera viata.<br /><br />8.Nu pot sa accepte cand o femeie are dreptate, fiind foarte incapatanati si crezand ca daca recunosc isi calca mandria de barbat.<br /><br />9.Nu ridica capacul la wc inainte de micile usurari sau nu-l pun inapoi dupa dansele…<br /><br />10.Nu pot sa doarma frumos, astfel ocupand tot patul si un bonus de serenade (sforait).<br /><br />11.Cand se ridica de la masa nu strang masa si in nici intr-un caz nu spala farfuria…vor doar sa fie serviti , adresandu-se cu ”E treaba femeii”.<br /><br />12. Se considera stalpul casei desii ambii depun aceleasi eforturi, ba mai mult femeia pe langa serviciul propiu-zis mai are de facut si treburile casei…<br /><br />13.Daca sunt prinsi inseland spun ca ”au vrut ceva nou”, dar daca inseala partenera, nu exista scuze adresand o afirmatie dintre cele mai tampite ”Cand inseala femeia este mai grav, caci ea pune suflet. Insa noi barbatii inselam doar pentru distractie…”.<br /><br />14.De mana cu prietena/sotia le fug ochii dupa alte ”bunaciuni”, iar daca femeilor le scapa cate o inocenta privire, este considerata o ofensa la adresa lor.<br /><br />15.Si cea de la care pornesc toate aceste obiceiuri, e ca nu pot accepta o egalitate intre femei si barbati (acolo unde este cazul), se cred superiori si considera ca totul li se cuvine, doar pentru ca sunt BARBATI.<br /><br />Evident ca nu sunt batute in cui aceste obiceiuri si difera de la persoana la persoana, insa sunt convinsa ca macar in unul dintre cele enumerate mai sus se regaseste fiecare baiat/barbat.<br /><br />Fetelor va astept si cu altele mici nereguli si obiceiuri ale baietilor…ba chiar si pe voi baietii, poate ne dezvaluiti ”secretele” acestora sau scopurile…<br /><br />Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-8895561663902340972016-11-22T08:09:00.000-08:002016-11-22T08:09:02.252-08:00O zi cu 30 de oreLipsa de timp, agitatia si haosul a pus stapanire pe majoritatea dintre noi, daca nu era suficient s-a mai micsorat si ziua…<br /><br />Aud din ce in ce mai des ”Nu am timp”, ” Scuze dar chiar nu pot, trebuie sa ajung la…”, chiar daca incercam sa ne facem timp pentru toate parca e imposibil…intotdeauna apare o munca, o solicitare noua care ne necesita prezenta altundeva decat unde am planificat noi sa fim…<br />
<a name='more'></a><br /><br />Stresul este un factor important al nelinistei si al faptului ca nu avem timp si ne aglomeram…parca ziua e prea mica…mult prea putine ore in care trebuie sa facem prea multe…Nici gradul de organizare nu este de ignorat, insa si cu o foarte buna organizare apar probleme legate de impartirea eficienta a timpului in functie de activitate.<br /><br />Intr-o zi normala de 24 de ore in care sa dormim, sa mergem la scoala(+invatat)/servici, sa mancam regulat si sanatos (cumparaturi + prepararea), sa ne rezervam timp de petrecut cu familia, 1-2 ore de stat la calculator, sa practicam un sport pentru intretinere, si multe altele…suntem prea solicitati si nu dispunem de timp necesar in care sa ne odihnim pentru a 2-a zi, cand totul o ia de la capat (acelas program, aceleas ore).<br /><br />Cateodata ma gandesc ca ar fi mai mai eficient sa hibernam 6 luni ca ursi iar in celelalte 6 sa ne facem toate treburile posibile si imposibile, asa macar am pastra ritmul zi de zi, nu am simti oboseala (caci nu ar exista) si ne-ar ramane timp si pentru relaxare…<br /><br />Sau mai bine s-ar majora ziua (preturile se majoreaza, de ce nu se poate si ziua?), astfel 6 ore adaugate la cele 24 nu cred ca ar strica nimanui…Doar imaginati-va 6 ore in plus de somn, de uitat la Tv, de rezolvat acea multitudine de obligatii si indatoriri, de jucat cu catelu/cu purcelu, de stat la pc si/sau pe blog, de uitat la un film, de relaxat si de Zambit !<br /><br />Vreau sa fac recurs sa se majoreze ziua !<br /><br />Voi cum va descurcati cu timpul ? Credeti ca ar fi mai eficienta o zi cu 30 de ore ?<br />Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-73133575854692317682016-10-20T08:09:00.001-07:002016-10-20T08:09:13.753-07:00Maturi sau copilarosi ?De ce majoritatea adolescentilor isi doresc sa fie maturi, sa fie considerati cu o idee mai mari decat varsta reala si sa aibe o gandire mai inaintata ?<br /><br />Nu vad nici un rost…esti ceea ce esti, nu ceea ce vrei sa pari si nici macar ceea ce pari !<br />
<a name='more'></a><br /><br />Pentru a face o impresie buna, pentru a iesi in evidenta e mult mai comod sa fi tu, daca ai chef sa fi copil si sa te joci in zapada aia sa faci, daca vrei sa mananci o acadea sa nu te sfiesti, ca NU esti matur daca te abti de la toate acestea…<br /><br />Ca vrei sa gandesti ca un om matur, poti sa faci asta si fara sa iti impui…din micile experiente si cu trecerea timpului acumulezi informatii din tot ce te inconjoara, de la o persoana apropiata si mai inaintata in varsta care iti poate da sfaturi folositoare, filme, carti, experientele prietenilor, propiile experiente si micile detalii care definesc existenta unei persoane…<br /><br />Sa vorbesti ca un om matur…ce sens are ? Daca nu e stilul tau nici macar nu te prinde bine si tot un copil vei fi considerat…un copil infantil care isi doreste sa para ceva ce nu e !<br /><br />Ce sens are sa iti doresti sa fi mai mare, sa ai responsabilitati, sa lucrezi pentru fiecare banut, sa nu primesti nimic ”din cer”(de la parinti)…cand te poti bucura de tot ceea ce deti si inca ai sansa sa profiti de copilarie si adolescenta…<br /><br />Un aspect mai dur, mai imbatranit ? De ceee ? Buletinul oricum arata varsta reala, poate ca pentru cateva clipe cand te uiti in oglinda te poti pacali, insa cand dispare oglinda vei fi doar tu !<br /><br />Mi se pare inutil sa vrei sa faci o impresie buna prin anumite aspecte care denota ”maturitate”, caci cand o persoana te va cunoaste cu adevarat poate v-a fi dezamagita, tocmai pentru ca vedea in tine ceva ce nu esti…<br /><br />Eu prefer sa fiu eu, asa copilaroasa cum sunt (atat la aspect cat si comportament), insa sa dau dovada de maturitate atunci cand este cazul si cand o cer circumstantele !<br /><br />Voi cum vreti sa pareti maturi, copilarosi sau pur si simplu voi…?<br />Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-68155593369348888292016-03-02T09:49:00.000-08:002016-03-02T09:49:05.238-08:00Perle marca bunica-meaStăteam şi mă gândeam anapoda, când deodată îmi vin în minte … perlele
lui bunică-mea. Am să vă povestesc acum una şi bună. Şi anume replica “<strong>termină-te</strong>“, ceea ce pentru bunică-mea reprezintă “<strong>încetează</strong>” . Îmi aduc aminte când mă mai luam <strong><em>de păr</em></strong> cu bunicu-meo sau cu mama, iar ea încerca să ne oprească. Însă nu cu replica “<strong>încetaţi</strong>” sau “<strong>terminaţi</strong>“, ci o spunea cu o răstire imensă: “<strong>Dar terminaţi-vă mai repede!</strong>“. Eu eram mic şi nu realizam figuratul replicii, însă <span id="more-2568"></span>acum realizez. Chiar şi acum când mă mai cert uneori cu mama sau cu bunicu-meo şi bunică-mea ne spune “<strong>Terminaţi-vă!</strong>“, o privesc cu o expresie tâmpă şi bufnind în râs îi zic: “<strong>Eşti sigură ?</strong>“. Ea îmi spune: “<strong>Adică ? Vrei să vă certaţi în continuare ?</strong>“. Să mă cert în continuare este ultima mea dorinţă, însă când mă gândesc ce ar mai putea semnifica “<strong>terminaţi-vă!</strong>”
este deja dezastru. Nu-mi pot imagina cum s-ar putea adeveri acest
figurat. Eu, bunicul şi mama să ne terminăm (mai ales, la comanda
bunică-mii) <img alt=":)" class="wp-smiley" src="https://web.archive.org/web/20100210013715im_/http://imposibility.com/wp-includes/images/smilies/icon_smile.gif" /> . Stau câteodată şi mă gândesc, că oricât de supărat aş fi, când aud vorba “<strong>terminaţi-vă!</strong>“/”<strong>termină-te!</strong>” mă bufneşte râsul de fiecare dată <img alt=":D" class="wp-smiley" src="https://web.archive.org/web/20100210013715im_/http://imposibility.com/wp-includes/images/smilies/icon_biggrin.gif" /> .Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-53781255278166121252016-02-04T09:48:00.000-08:002016-02-04T09:48:03.388-08:00Foc pe zapadaTreceam cu Alin pe lângă doi copii ai străzii (să nu le zic
boschetari, fiindcă nu sunt ca toţi ceilalţi) într-o zonă nepopulată
(fără clădiri şi fără oameni … uitată de lume). Fiind zăpadă pe jos,
i-am văzut de la distanţă cum stăteau lângă foc … vedere ce este o
raritate pentru mine (foc pe zăpadă) … aşa că m-am gândit să trag o mică
poză. Mă opresc pe loc să reglez telefonul … şi stau vreo 2-3 minute
(apăsam pe taste greşite). Între timp, unul dintre ei vede că mă opresc
la câţiva metri de ei şi are impresia că pofteam după foc. Îmi spune
foarte calm: “<strong>Nu veniţi aici să vă încălziţi ?</strong>“. Am zâmbit, i-am zis “<strong>nu mulţumesc, m-am oprit doar pentru o poză</strong>” şi m-am apucat să fotografiez. După ce am stat de taină 2-3 minute cu ei, mă întreabă <em>cel cu oferta</em>: “<strong>Aveţi băiatul o ţigare ?</strong>“. Scot din pachet două ţigări să fie şi pentru tovarăşul lui şi am plecat mai departe, salutându-i.<br />
Asta ca să vezi că mai există şi boschetari care te invită în <em>casa lor</em>…Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-64656952685379668462016-01-03T09:46:00.000-08:002016-01-03T09:46:00.119-08:00Fumatul si surprizele luiAm început ziua super bine, prin a uita bricheta acasă. Când eram în
drum spre casă, am aflat un lucru super interesant şi totodată deosebit
pentru mine. Deoarece nu am mai auzit aşa ceva. Am oprit un om pe stradă
care fuma, să-mi dea şi mie un foc. Dânsul mi-a dat de la ţigară. Îi
iau eu ţigara din mână şi mi-o aprind pe a mea (ţigarea). După ce termin
de aprins, mă ia el deoparte şi îmi spune: “<strong>Vezi, de-acum încolo să nu mai iei nimănui ţigarea din mână când aprinzi</strong>“. Eu când aud, rămân uimit cu gândul că se referă la faptul că dai dovadă de gay. Însă nu a fost aşa. Îi zic: “<strong>Păi ?</strong>” apoi el continuă zâmbind: “<strong>Când iei ţigarea din mână cuiva, se consideră că-l înjuri … ca între fumători</strong>“. Îi zâmbesc (şi totodată mirat) şi îi spun: “<strong>Mulţumesc pentru sfat</strong>“.
Şi am plecat mai departe. Puţin şocat, că există şi la fumători un
anumit “limbaj”. Sau obiceiuri. Fumez de 5 ani şi habar nu aveam de
această fază, cu toate că mi s-a întâmplat de nenumărate ori să-mi ia
ţigarea din mână cineva, sau să o iau eu de la o persoană anume. Credeam
că numai la surdomuţi există aşa ceva <img alt=":D" class="wp-smiley" src="https://web.archive.org/web/20091129050233im_/http://imposibility.com/wp-includes/images/smilies/icon_biggrin.gif" /> . Dacă mai ştiţi limbaje codificate ale fumătorilor, lăsaţi-le aici … sunt tare curios! Ce mistere are şi tutunul ăsta…Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-35946648508769179812015-12-10T09:45:00.000-08:002015-12-10T09:45:00.051-08:00Supermarketule, unde esti ?Că am mare nevoie de tine. Deoarece nu mai suport magazinele de
cartier. Ălea când se bagă câte 3 peste tine să ia înainte. V-am mai
povestit eu despre cazuri similare. Spre exemplu în urmă cu 15 minute, am coborît
jos la cumpărături. Ajung la primul magazin, să cumpăr ce am nevoie.
Erau două-trei <del datetime="2009-11-24T12:05:07+00:00">cretine</del>
femei înaintea mea. În care una din ele, s-a nimerit a fi o vecină de-a
mea. Şi se apucase cu vânzătoarea la taină şi în timp ce o servea şi
după ce o servise (fiind prietene). “<strong>Vai Doamne</strong>“, “<strong>ce drăgălaş e copilul</strong>“, “<strong>nu mami</strong>“, “<strong>n-ai voie să pui mâna</strong> “<strong>aşteaptă puţin că ieşim imediat</strong>”
e.t.c. Îmi veni să-i zic de sănătate, dar nu se merita să mă cert cu
bărbatul ei, că e un om cumsecade. Practic, nu are rost să mă cert cu un
tovarăş pentru o femeie. În fine. Să revenim. A plecat aia din magazin,
a terminat vânzătoarea să servească persoanele care mai erau înaintea
mea şi îmi vine mie rândul. Îi spun să-mi facă 100 grame de cafea
Jacobs. Se apucase să ia punga în mână. Apoi intră repede o cucoană care
zice: “<strong>Nu vă supăraţi, aveţi nu-ştiu-ce ?</strong>“. Tactică,
să dea impresie că întreabă doar de curiozitate. Dar de unde. Să cumpere
mai repede. Vânzătoarea luase produsul în mână şi îi arătase: “<strong>Dintr-aceasta ?</strong>“. Apoi <del datetime="2009-11-24T12:05:07+00:00">idioata</del> cucoana: “<strong>Da, daţi-mi şi mie una vă rog!</strong>“. Îmi venise mie s-o servesc conform cererii (<strong>daţi-mi una</strong>),
dar aveam mâinile ocupate. I-a dat ăleia ce a cerut, a plătit şi a
ieşit repede din magazin. Precum Liga Profesionistă de Fotbal: totul pe
nevăzute. În fine. Să revenim. Mi-a dat cafeaua vânzătoarea, am ieşit
din magazin şi am intrat în următorul. Poveste aproape identică. Intru
şi aştept să servească <del datetime="2009-11-24T12:05:07+00:00">proasta</del> blonda pe <strong>SINGURA PERSOANĂ</strong> care era înaintea mea, ca apoi să vină la mine. De unde. Intră un <del datetime="2009-11-24T12:05:07+00:00">ciocoflender</del> client să ia 4 beri să-şi umfle burticanul, mai intră mama unui tovarăş de-al meu să cumpere mere … şi dă-i şi aşteaptă. Că <del datetime="2009-11-24T12:05:07+00:00">mironosiţa cu aere</del>
vânzătoarea nu avea chef să mă servească. Şi nu era o ocazie rară.
Mereu e cu fasoane. Cea mai insuportabilă vânzătoare dintre toate pe
care le-am cunoscut. După ce îi serveşte pe cei 2, îi zice cel de
cumpărase berile (ieşind pe uşă): “<strong>Vezi că ai clienţi în partea cealaltă</strong>“. Apoi ea, spune sictirită: “<strong>Am văzut</strong>“. Îmi venise să-i zic: “<strong>Nu se vede, oarba Dracului!</strong>”
dar am tăcut, pentru că în sfârşit ajunsese şi la mine. Şi aşa s-au
desfăşurat cele 20 minute de cumpărături ale mele, în care a trebuit să
iau doar o sticlă de Nestea (cu fructe de pădure) la 2 l şi 100 grame de
cafea. Sexy, nu ?<br />
Unde eşti tu supermarketule, supermarket în care îţi iei orice vrei
fără a sta după nimeni, apoi mergi la casa de marcat unde (uneori stai
la coadă dar măcar ştii că ai produsele!) aştepţi să-ţi vină rândul la
plată. Şi îţi vine rândul în adevăratul sens al cuvântului. Nu e rândul
celui de a venit după tine. Şi nici nu ai vânzători care să te trimită
în altă parte. Dacă aş avea unu şi la mine în cartier, de drag şi de al
Dracului aş cumpăra numai de-acolo. Şi o gumă dacă am nevoie. Dar nu …
supermarket-urile sunt la 4 km distanţă de mine. Aşa m-a lovit Dumnezeu.Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-34867835497605595052015-11-27T09:41:00.000-08:002015-11-27T09:41:00.166-08:00Bunele maniere pe Yahoo MessengerSă începem cu bunele maniere pe Yahoo Messenger. Dacă nu ai cei 7 ani
de acasă, îi poţi primi urmând următoarele lecţii de educaţie:<span id="more-1094"></span><br />
- te loghezi pe Yahoo Messenger.<br />
- verifici mesajele offline.<br />
- în caz de ai un mesaj offline ce conţine fraze de genul “Dă-mi un buzz
când eşti online”, deschizi fereastra cu id-ul respectiv.<br />
- verifici dacă este online.<br />
- dacă este online, îi verifici statusul.<br />
- dacă nu are niciun status, înseamnă că este disponibil, prin urmare, îl apelezi.<br />
- dacă vezi că are status de genul “Busy”, “Not At My Desk”, “Nu sunt la PC”, “DND e.t.c, aştepţi până va fi disponibil.<br />
- termini de vorbit cu el.<br />
- închizi fereastra cu id-ul respectiv.<br />
- îţi pui statusul la messenger după starea pe care o ai.<br />
- dacă eşti emo, merge statusul “donez sânge”.<br />
- dacă eşti satanist, merge emoticonul ” >:) ” la status.<br />
- dacă eşti om normal, pui ce status vrei.<br />
- verifici cine este online/offline în lista de messenger.<br />
- verifici statusurile tuturor, pentru a şti de la cine să nu primeşti replica “<strong>PAŞTELE MĂTII CU MASSURILE TALE!!!</strong>“.<br />
- găseşti pe cineva care este disponibil.<br />
- îl apelezi.<br />
- în timp ce vorbeşti cu el, îi spui: “<strong>BRB, mănânc</strong>“.<br />
- pui la status “<strong>BRB mănânc</strong>“.<br />
- mănânci.<br />
- revii la PC.<br />
- scoţi statusul “<strong>BRB mănânc</strong>“.<br />
- pui status disponibil.<br />
- revii la persoana respectiva, zicându-i “<strong>am revenit</strong>“.<br />
- continui discuţia.<br />
- sfârşeşti discuţia.<br />
- închizi fereastra cu id-ul respectiv.<br />
- apelezi pe cineva care are statusul “Busy/DND/Not At My Desk/BRB e.t.c.”.<br />
- începe să-ţi facă morală mama ta: “Impertinentule! Nu ai observat că
este plecat ? De ce îl deranjezi ? Vrei să-i încarci memoria ram-ului
degeaba ? Needucatule!”.<br />
- închizi fereastra respectivă.<br />
- dai mass la toate grupurile: “Pa-pa all, am plecat!” să ştie lumea că ieşi.<br />
- te deloghezi de pe Yahoo Messenger.<br />
<br />
Fiţi ordonaţi folosind Yahoo Messenger-ul ca la carte <img alt=":D" class="wp-smiley" src="https://web.archive.org/web/20090608010628im_/http://imposibility.com/wp-includes/images/smilies/icon_biggrin.gif" />Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-79336003307242883292015-11-16T07:45:00.004-08:002015-11-16T07:45:33.590-08:00Normalitatea anormalitatii. Si invers.Astazi am un chef teribil de scris, ceva de groaza. Ca m-a luat un pic si Anca la trei pazeste, in sensul bun al cuvantului. Dar nu-i bai, un pic de critica constructiva nu face rau nimanui.<br />
<br />
Am o nedumerire.. De ce trebuie sa fim musai normali? Normali a.k.a. obisnuiti. Common. Sau cu ce se mananca normalitatea asta? Toate stirile pe care le vad sunt saturate de chestii nasoale, ca la un moment dat le luam drept stare de normalitate. Ar trebui sa fie? Eu zic ca nu.<br />
<br />
Mie chiar nu mi-ar place sa traiesc undeva unde e considerat normal sa fie crime, violuri si tot felul de infractiuni pe motiv ca noi suntem o natie de hoti, violatori si teribilisti. Am vazut astazi pe o sticla de la Prigat despre olimpiada oamenilor obisnuiti(?)… Ce-i asta? E normal? Suntem normali?<br />
<br />
Adica pentru ca nu depuneti nici un efort de a face ceva care sa conteze, sunteti premiati. Asta-i ca aia cu „Va platim ca sa nu intarzia?i cu ratele”… Pai noi muncim, nu gandim, nu?<br />
<br />
Este normal sa fie asa? Esti special. Nu conteaza ca te balbai din doua-n doua cuvinte si ai IQ-ul de sub 60.. Esti special. Bre, ne complacem in prostie si mediocritate.<br />
<br />
Eu din psihologie am prins cateva chestii interesante, care merita spuse.<br />
<br />
1. Daca starea de normalitate merge spre anormalitate, un om normal apare ca-n bancul cu individul ce conducea pe autostrada pe contrasens („E un nebun pe autostrada care conduce pe contrasens… Nebunul: Care unul, sunt mii!!!”).<br />
<br />
2. Spiritul de turma tinde sa distruga orice urma de individualitate. Si munca in echipa face asta, e cel mai sigur mod de a-ti ascunde esecul individual.<br />
<br />
3. Cu cat creste ordinul de marime a organizatiei / grupului social in care te-ai integrat, cu atat scade responsabilitatea individului.<br />
<br />
Ce inseamna astea… Inseamna ca nu ne mai asumam nici macar o urma de raspundere fata de ceea ce facem..<br />
<br />
- Nu mi-a mers cas(z!)nicia!!! El (ea) e de vina! Mi-a mancat viata si sanatatea!<br />
<br />
- Nu stiu (nu vreau!) sa fac asta! Sau aialalta!<br />
<br />
- N-am vrut sa il lovesc dom’ judecator. Nu l-am lovit eu. A cazut in cutit singur. De saisp’ce ori.<br />
<br />
Ne plangem de mila. Asta vedem peste tot. Vaitaturi ca „Vai, mi-o luat apa casa”, dar nimeni nu cerceteaza sa vada ca de fapt unii (nu toti, dar unii) au taiat toata padurea de pe dealul care-a pornit-o la vale, i-a valorificat (sau beut), si acuma asteapta si fonduri sa-si faca alta casa. Suntem obisnuiti cu ideea ca-i normal ca unii sa munceasca, altii sa (se) planga peste tot si de primit sa primeasca cine trebuie. De obicei din tagma celor cu gura mare. Si atunci generalizam. Conform disonantei cognitive, ca sa nu suferim din cauza lipsei de gandire, e mult mai simplu sa intram si noi in hora, sa plangem si sa ne vaitam la toate forurile, decat sa muncim sau sa incercam sa schimbam ceva. Work is for pussies, no?<br />
<br />
De ce sa nu incercam invers?<br />
<br />
Inchideti televizorul. Lasati presa si radio-ul deoparte. Faceti un bine celui care are nevoie cu adevarat (pomana nu constituie un bine, un servici insa se incadreaza in aceasta categorie). Mergeti pe principiul ca un peste hraneste o zi. O undita si mestesugul pescuitului poate sa hraneasca o viata intreaga.<br />
<br />
Acceptati ce vi se ofera. Dati fara sa vi se ceara. Ajutati cu zambetul pe buze. Neconditionat. Iubiti.<br />
<br />
Cel mai simplu e ce vedeti in familie. Primul lucru spre o viata fericita e sa nu te uiti dupa probleme, sa te uiti dupa solutii. Intr-o carte despre NLP, o tanti dadea urmatoarea varianta:<br />
<br />
- Ce te faci daca si tu si consoarta vreti o portocala? Si ai numai una?<br />
<br />
- Pai iaca, intrebi la ce vrea s-o foloseasca. Te poti trezi ca tu vrei sa mananci interiorul, iar consoarta are nevoie doar de coaja, pentru o prajitura. In loc sa te certi pe portocala, poti avea si ce ai tu nevoie si nevasta fericita.<br />
<br />
Ideea e de comunicare. De intrebat. Nimeni nu s-a nascut invatat, cu atat mai mult direct sot. Sau sotie. Fiecare trebuie sa intrebe si sa se invete cu prezenta celuilalt.Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-72138045195600637342015-08-02T14:56:00.000-07:002015-08-02T14:56:00.216-07:00Lungimea firelor de parDoi straini nu pot fi mai diferiti intre ei decat sunt eu de mine insumi, cel de demult.<br />
<br />
Mi-au crescut de-atunci pletele si barba, aducand vesti si aducand porunci dinauntrul meu, ca dintr-un stramos. <br />
<a name='more'></a>De-atunci au crescut din mine, cu firele de par, generatii intregi, bunici care n-au vazut niciodata marea, soldati ucisi pe campul de lupta, oameni cu visele frante pe genunchii vremurilor. Au crescut incet, implacabil, asa cum voi creste si eu candva in barba fiului meu, sperand sa ma duca la mare si sa ma ia cu el in bataliile lui.<br />
<br />
Prin barba si prin pletele mele au evadat in vremea asta din mine milioane de liliputani. Treziti de alarme violete de incendiu, s-au imbulzit de-atunci incoace prin porii mei ca sa caute scapare. Ajunsi la suprafata mea unii au sarit, sa atinga cerul, altii s-au aruncat, sa simta pamantul. Cei scapati necarbonizati de lumina lumii mi-au impietrit in par, grizonandu-l, si in barba, asprindu-mi-o.<br />
<br />
Fiindca m-au parasit atatia oameni si fiindca atatia mi-au ramas incrustati in carne, fiindca m-au napadit stramosii, de la Adam la tatal meu, fiindca stiu ca intr-o zi voi creste in barba unui fiu, iata de ce eu, cel care am fost, si eu, cel de acum, suntem cei mai diferiti oameni de pe pamant.<br />
<div>
<br /></div>
Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-41774824053213605472015-02-19T13:26:00.000-08:002015-02-19T13:26:00.451-08:00Despre problemele mersului inapoiIntr-o zi m-am hotărât să merg cu spatele. Mi-a fost greu, nu mai făcusem asta niciodată. Ba chiar auzisem că nici nu se poate face.<br />
<a name='more'></a><br />
Stiam că trebuie să mă uit în oglinzile laterale, să nu dau peste cineva. În asemenea situatii unghiul mort e cu atât mai mare cu cât stai mai strâmb, cu cât esti mai nepregătit să mergi în marsarier. O altă problemă a mersului înapoi e că nu stii dacă nu cumva te întorci degeaba, căutând ceva ce nu e de fapt acolo. Riscul e chiar dublu când te gândesti că, dacă îti dai seama că ai mers în marsarier de pomană si decizi să te întorci înapoi din înapoi, s-ar putea să-ti pierzi si pozitia pe care o aveai când te-ai hotărât să dai în spate, asa nemultumitoare cum era.<br />
<br />
Pentru mine totul a fost însă chiar mai complicat. Eu îmi doream să dau înapoi în timp. Nu tu oglinzi laterale, nu tu marcaje. Nu tu stradă. Un moonwalk pe marginea stâncii.<br />
<br />
Am pierdut clipe pretioase, care mă purtau înainte, îndepărtându-mă. Am pierdut repere care m-ar fi putut ajuta. Le vedeam cum trec pe lângă mine, parcă întepenindu-mă, privindu-mă superior în timp ce ele mergeau în spate fată de mine.<br />
<br />
<br />
<div>
</div>
<br />
<div style="-webkit-text-stroke-width: 0px; color: black; font-family: 'Times New Roman'; font-size: medium; font-style: normal; font-variant: normal; font-weight: normal; letter-spacing: normal; line-height: normal; margin: 0px; orphans: auto; text-align: start; text-indent: 0px; text-transform: none; white-space: normal; widows: auto; word-spacing: 0px;">
Am trăit asa, pe înainte, multă vreme. Până într-o zi când m-am hotărât să merg cu spatele. Mi-a fost greu, nu mai făcusem asta niciodată. Ba chiar auzisem că nici nu se poate face.</div>
Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-85470122144472972552015-01-13T13:26:00.001-08:002015-01-13T13:26:05.179-08:00Povestea raspunsurilorUn răspuns se plimba între două urechi. Mergea agitat, cu privirea în jos si mâinile la spate, mirându-se că nimeni nu-l întreabă nimic. „Cine m-o fi vărsat în mintea ăstuia?”, se-ntrebase retoric răspunsul chiar din prima săptămână.<br />
<a name='more'></a><br />
Se mai aseza din când în când pe câte-o pătură de sinapse. Obosit, plictisit. „Unde e umed, acolo e nordul”. Apoi se ridica si-si relua plimbările în ture scurte, ca un peste prea mare într-un acvariu prea mic. Alteori încerca să se uite pe fereastră, cam înaltă însă pentru el. Se arcuia cât putea de tare si sărea de câteva ori la rând, sperând de fiecare dată să ajungă măcar un centimetru mai sus.<br />
<br />
De partea cealaltă a omului o întrebare plutea prin aer. Pe spate, cu ochii în sus si mâinile sub cap, ca un turist pe litoral. Se bătuse deja fără vreun succes de câteva persoane si-acum era resemnată.<br />
<br />
„Vine seara”, si-a zis după o vreme, „hai să mai fac o încercare”. Într-o secundă era în picioare si bătea din aripi repede de tot, uitându-se în stânga si-n dreapta după vreun cunoscut. La un moment dat ceva îi atrase atentia. Un om înalt, gândit, privea în gol, iar într-unul dintre ochii lui se vedea miscare. Apropiindu-se, întrebarea văzu atunci cum ceva mic si necunoscut face salturi sacadate în spatele retinei, din ce în ce mai înalte.<br />
<br />
Fericit că si-a găsit întrebarea, răspunsul îsi încrucisa mâinile în aer de fiecare dată când era în vârful unei sărituri. Întrebarea, încântată si ea de descoperire, venea dând din aripi întocmai ca un câine din coadă. Atunci, privindu-se ochi în ochi prin ochii omului, s-au recunoscut.<br />
<br />
<br />
<div>
</div>
<br />
<div style="-webkit-text-stroke-width: 0px; color: black; font-family: 'Times New Roman'; font-size: medium; font-style: normal; font-variant: normal; font-weight: normal; letter-spacing: normal; line-height: normal; margin: 0px; orphans: auto; text-align: start; text-indent: 0px; text-transform: none; white-space: normal; widows: auto; word-spacing: 0px;">
În vremea asta, undeva mai jos, un alt răspuns ofta într-un colt de cameră. Era întuneric beznă si n-avea spatiu să se plimbe, nici ferestre până la care să se aburce. Acolo, în ventricul, singura lui sansă era să strige prin aortă, ca sângele să-i ducă vestea până departe.</div>
Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-39984266311707827582014-12-11T13:25:00.000-08:002015-01-13T13:25:43.171-08:00Cititorii de gânduriLumea se teme de cititorii de gânduri fiindcă e neplăcut să-ti pună cineva mintea în cuvinte câtă vreme nici măcar tu n-ai curaj să o faci.<br />
<a name='more'></a><br />
Din pricina asta oamenii au dezvoltat un mecanism de auto-apărare foarte eficient: vorbesc mult despre nimic si cu foarte putină lume. Dintr-un bombardament de informatii irelevante cititorilor de gânduri le e greu să pescuiască ideile cu adevărat importante, iar asta le face aproape imposibilă presupusa misiune de a le aminti celorlalti ce gândesc cu adevărat.<br />
<br />
Tot la capitolul auto-apărare lumea a înteles, după atâta amar de evolutie – mai în sus, mai în jos, că nu de magicieni trebuie să se ferească, ci de oamenii simpli. Magicienii, cu trucurile si puterile lor neîntelese, reusesc totusi să smulgă numai gânduri lipsite de importantă, pe când oamenii simpli pot pricepe lucruri de viată si de moarte, asta făcându-i cu mult mai periculosi.<br />
<br />
Într-o conversatie oarecare, imediat ce depistează un gând important, multi dintre oamenii simpli au instinctul de a-l spune imediat cu voce tare, spre deranjul posesorului de gând, care nu e pregătit să si-l recunoască, de obicei fiindcă nu stie ce să facă cu el. De aceea lumea a început să se ferească de conversatii sincere.<br />
<br />
Altii, odată ce-au prins din zbor gândurile altcuiva, le pun repede pe hârtie sau pe muzică sau pe un piedestal, spre indignarea tuturora. De aceea lumea nu prea mai citeste, nu prea mai ascultă muzică adevărată si nici nu prea se mai uită la statui.<br />
<br />
<br />
<div>
</div>
<br />
<div style="-webkit-text-stroke-width: 0px; color: black; font-family: 'Times New Roman'; font-size: medium; font-style: normal; font-variant: normal; font-weight: normal; letter-spacing: normal; line-height: normal; margin: 0px; orphans: auto; text-align: start; text-indent: 0px; text-transform: none; white-space: normal; widows: auto; word-spacing: 0px;">
Totusi, oricât de dramatică, problema e una închipuită. Lumea n-ar trebui să se ferească de cărti si nici de oameni fiindcă nimeni nu-si propune în realitate să fure gânduri, cu totii având deja atâtea pe cap. De altfel si eu am de multe ori am impresia că citesc gânduri, când de fapt sunt chiar ale mele.</div>
Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-45133136135980042362014-10-17T13:24:00.000-07:002015-01-13T13:24:55.731-08:00Bijuteriile, accesorii de lux – o carte de vizitaDaca la inceput, bijuteriile erau folosite doar pentru imbinarea tesaturilor, fiind confectionate din materiale naturale (oase de animale, pietre, lemn), cu timpul, ele au capatat o functie pur decorativa si materialele folosite s-au diversificat.<br />
<a name='more'></a>Rolul lor era de a defini statutul social al unei persoane, opulenta fiind cea care ridica purtatorul in ochii celorlalti. Femeile sunt cele care prefera sa investeasca in bijuterii de lux mai mult decat barbatii, desi exista multi cumparatori de bijuterii reprezentanti ai sexului puternic.<br />
<br />
Achizitionarea bijuteriilor<br />
<br />
Astazi bijuteriile reprezinta in zilele noastre un accesoriu necesar, care intregesc sau transforma in totalitate o tinuta. In urma unui studiu realizat in America pe un esantion de 2.746 de femei, 16% au marturisit ca si-au planificat sa-si ia bijuterii in urmatoarele sase luni. 78% marturisesc ca fac asta atunci cand vad ceva ce le place, si mai mult de jumatate au relatat ca isi vor cumpara bijuterii pentru ziua de nastere sau pentru a celebra un eveniment. In conditiile in care shoppingul este folosit de multe ori de doamne ca si terapie, vanzarile de accesorii de lux sunt in continua crestere. In America, de exemplu, se incaseaza anual 59,4 miliarde de dolari numai din vanzarea de bijuterii de lux.<br />
<br />
De asemenea, sunt persoane care prefera sa faca o astfel de investitie ca si cadou de sarbatori sau pentru alte evenimente speciale, cum ar fi inelul de logodna, o investitie de durata, care merita efortul financiar. La fel de generosi ne simtim si in preajma unor sarbatori, cum ar fi Craciunul, cand ne dorim sa facem cuiva drag o bucurie sau sa ne facem chiar noua un cadou de sarbatori mai scump.<br />
Tipurile de cumparatori de bijuterii<br />
<br />
Conform federatiei Diamond - Gold, exista patru tipuri de cumparatori de bijuterii. O prima categorie o reprezinta investitorii, persoane care vad in cumpararea unei bijuterii o investitie cu un potential de crestere in timp. O a doua categorie este cea a elitistilor, persoane al caror statut financiar le permite sa achizitioneze piese luxoase si elaborate. Din a treia categorie fac parte cumparatorii medii, cei care prefera sa investeasca in bijuterii rafinate, rare sau chiar in piese unicat, accesorii de lux care nu se devalorizeaza niciodata. Ultima categorie de cumparatori de bijuterii sunt cei de serie, care au suficient de multi bani ca sa-si poata permite sa achizitioneze un numar considerabil de bijuterii, nepunand insa mare pret pe calitatea sau pe valoarea artistica a acestora.<br />
<br />
Bijuteria – oglinda a personalitatii<br />
<br />
Ca si in privinta hainelor, preferinta unei persoane pentru bijuteriile de lux nu este o caracteristica innascuta, ci una dobandita, influentata la randul ei de educatia persoanei respective, de mediul din care provine, de situatia ei financiara si de temperament, acesta din urma determinand-o sa aleaga bijuterii care sa o reprezinte cel mai bine. Astfel, o persoana mai temperamentala, care doreste sa fie remarcata cu orice pret, va prefera bijuteriile mari, opulente. O persoana cu un stil sportiv va avea o bijuterie simpla, iar in cazul in care va dori neaparat sa iasa in evidenta, va opta totusi pentru o bijuterie rafinata.<br />
Sfaturi Info-Ghid :<br />
<br />
De cele mai multe ori, o bijuterie poate reflecta personalitatea omului care o poarta si poate spune o adevarata poveste despre ce fel de persoana este. Alegeti asadar bijuteriile care va reprezinta, evitand opulenta si mai ales kitschul.Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-68348006276061388652014-08-15T13:24:00.000-07:002015-01-13T13:24:20.811-08:00Moment superficialAm bretooooon! Adică altul. Adică şi din asta am mai avut. Da’ mă plictiseam. Şi l-am tuns sub efectul pe care eu îl numesc “fascinaţia inexplicabilă a salonului”. Nu pot să rezist tentaţiei de a-mi petrece, măcar o dată la câteva luni, nişte ore bune în salonul micuţ şi, cum altfel, roz.<br />
<a name='more'></a>Fascinaţia salonului e mai mult de jumătate dată de fascinantele angajatele ale salonului. Nu am înţeles niciodată cum o coafeză poate rezista peste zece ore pe tocuri, cu zâmbetul pe buze, în timp ce tu vrei sa-ţi mai ia puţin de acolo, să-l filăm puţin şi acolo, de-astea.<br />
<br />
Sunt fidelă de ani de zile aceluiaşi loc, un salon micuţ, de cartier, la mai puţin de un minut de casa mea. Nu întotdeauna ce fac ele acolo e cea mai strălucită treabă, deşi n-am avut niciodată surprize foarte neplăcute. Sunt fidelă pentru o treabă pe care o înţeleg doar femeile: pentru starea de spirit pe care o ai stând de vorbă cu acele femei despre care ştii totul, dar nu ştii nimic.<br />
<br />
E la rang de ritual intratul în micuţa cameră de cosmetică şi am aceeaşi bucurie de a da peste doamna Cati, aproape o bătrânică, dar totalmente simpatică. Ştiu totul despre familia Mihaelei, de care sunt mândră şi pe care am urmărit-o cum s-a transformat dintr-o simplă coafeză de cartier într-un make-up artist care lucrează pentru un mare post TV şi căreia i se înroşeşte telefonul când e vorba de vreo nouă reclamă care trebuie filmată. Ţin legătura până şi cu fetele, puţine, care au plecat de aici în altă parte.<br />
<br />
Da, toată treaba asta ţine de partea mai puţin profundă a femeii. De cea care alege culorile, forma, lungimea. De cea care se răsfaţă, care, pentru câteva ore, se rupe de orice altceva. Care trăncăne prostii şi comentează noua relaţie din presa tabloidă. E momentul în care femeia se dematerializează pentru un timp, doar pentru a se materializa ceva mai self-confident.<br />
<br />
Deci, am breton :)Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-68876587020174396872014-07-17T13:23:00.000-07:002015-01-13T13:23:46.126-08:00De ce-si trage Mademoiselle un glont in capNu ştiu în ce măsură Martyrs e un film valoros sau nu, ca scenariu. Pot afirma însă cu tărie că e primul film pentru care gore-ul devine un mijloc, şi nu un scop.<br />
<a name='more'></a><br />
Ceea ce e indignant la început – povestea celor două fete, ce rămâne incompletă şi nu îţi permite să pricepi exact despre ce e vorba – se transformă, treptat, într-una dintre cele mai emoţionante creaţii franceze cu care mi-am răsfăţat mintea în ultimii ani. N-aş merge atât de departe să spun că mi-am răsfăţat ochii, pentru că, aviz amatorilor, din punct de vedere vizual, Martyrs rămâne unul dintre cele mai dure filme pe care le-am văzut.<br />
<br />
Dacă dezamăgirea mea la Hostelurile lui Tarantino a fost nemărginită, la Martyrs m-am cutremurat. Asemănările dintre ele sunt meschine şi nu merită menţionate, mai ales când Hostel, atât primul, cât şi cel de-al doilea, sunt Zmeurile de Aur ale lui Tarantino, chiar şi numai ca producător executiv. Şi nu vorbesc doar de repulsia fizică la gândul că cele de pe ecran sunt pasibile de a se petrece în realitatea ta. Vorbesc despre o idee extrem de simplă, pe care Pascal Laugier, regizorul şi scenaristul filmului, a ştiut să o exploateze. Vorbesc de falsa impresie că, atunci când tot răul pare a se fi terminat, mai urmează ceva. Un alfel de rău decât cel fizic, răul psihic, neputinţa, alienarea, lipsa unui motiv. Subtitlitatea lui Laugier poate fi şi mai profundă, dacă ai chef să intri în detalii – uneori chiar biblice: jertfeşte ce ai mai scump şi o să dobândeşti ceea ce trebuie, aşa cum Avraam, în supremul act de credinţă, a acceptat să-şi jertfească fiul. Nu afli ce o face pe Mademoiselle să-şi tragă un glonţ în cap, iar de aici filmul capătă infinituri de scenarii.<br />
<br />
Resemnarea lui Laugier se resemnează ea însăşi în faţa naturii umane. “Omul: Complexitatea şi simplitatea speciei umane”. Aşa îmi imaginez că s-ar fi numit teza de doctorat a lui Laugier dacă nu ar fi ales cinematografia. De un vizual şocant, Martyrs impresionează prin jocul actorilor. Am remarcat-o pe Morjana Alaoui, care m-a făcut să uit de câteva ori că mă uit, totuşi, la un film.<br />
<br />
Depresiv, revoltător, parcă un Palahniuk pe sticlă, o oră de gore şi 30 de minute de tâlc. Doar pentru amatorii genului.<br />
<div>
<br /></div>
Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-72268175960512003362014-05-16T12:50:00.000-07:002014-08-20T12:51:58.444-07:00Nu e burta prea mare, e tricoul prea micToamna asta, la bărbaţi se poartă burţile la vedere. Nush, o fi în trend, că am ratat prezentarea toamnă-iarnă 2013 de la Dolce&Gabbana. Noi avem un vecin, cumsecade el, aşa, da’ cu o mare calitate. Îşi ţine burta la vedere. Am două explicaţii posibile: fie s-a îngrăşat şi nevasta e a dracu’ şi nu-i dă bani de tricouri noi, fie îi place. În orice caz, în vara asta, am avut nenumărate ocazii să-i cunosc burta, deloc neglijabilă.<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Azi dimineaţă, ce-mi văd ochii, într-un banal cartier precum Mihai Bravu? Un nene, îmbrăcat în jeggings (acei colanţi care imită blugul), cu un tricou ilegal de scurt, care se termina, apoteotic, ca într-un zbor de raţă sălbatică, frânt mult prea devreme, deasupra ombilicului. O fi pe principiul “Femeilor, fiţi mândre de rotunjimile voastre” (yeah, right, all that cheap food marketing crap). Nenea era foarte mândru, fix ca-ntr-o prezentare Dolce&Gabbana.<br />
<br />
Nimic de zis, e de admirat curajul de a păşi mândru, chiar dacă de dimineaţă ai înghiţit un elefant. OK, un elefant cu păr, de unde şi pădurea de pe burtică. Ce nu înţeleg e de ce să scoţi la plimbare cu fală, de ce să laşi la vedere balastul cu pricina.<br />
<br />
Şi de ce sunt tot mai mulţi care fac asta…Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-72282840845069500542014-04-29T12:46:00.000-07:002014-08-20T12:51:52.954-07:00Insemnare superficiala despre cerceiPentru că sunt femeie, îmi mai permit din când în când să scriu şi despre lucruri exclusiv femeieşti. Cum ar fi cerceii. Aşa că, cei care nu ştiu să răspundă din prima la întrebările “Ce este şi cum arată fucsia?”, “Care e diferenţa dintre botine şi ghete?” şi “Ce nu trebuie să porţi niciodată la o fustă în dungi?”, mai bine îşi văd liniştiţi de ale lor şi sar peste postul ăsta.<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
În care este vorba, cum spuneam mai sus, despre cercei. Azi a fost shopping spree la cercei. Am nimerit, absolut întâmpător, într-un magazin de bijuterii. Şi am stat, şi am stat şi am căutat, am comparat, am probat, am scormonit prin sutele de perechi, am pus unii la loc, i-am înlocuit cu alţii. Pur şi simplu nu mă puteam abţine. Deşi sunt adepta cerceilor cât mai simpli, de preferat două pietricele minuscule, simt, o dată la un an, doi, nevoia să mă răsfăţ cu perechi de cercei baroco-imenso-atârnători. Care sfărşesc, invariabil, printr-o cutie, uitaţi definitiv, sau pe la vreo prietenă căreia i-au plăcut.<br />
<br />
Prin urmare, replica “Dragule, intru şi eu un minut să mă uit la cercei” s-a tot transformat în “Mai stau puţin”, “Du-te şi fumează o ţigară, termin imediat”. Ar fi putut dragul să cumpere tot hipermarketul (magazinul cu bijuterii se afla în galeria comercială a unui hipermarket) şi eu tot n-aş fi terminat.<br />
<br />
Nu ştiu ce gândesc bărbaţii în momentele în care femeile se transformă în vrăbii autentice şi se reped acolo unde e mai colorat. Există mai multe categorii de bărbaţi: cei cu negarea totală – “Dragă, te aştept afară”, cei care vor să scape cât mai elegant – “Dragă, ştii că-ţi stă bine cu orice” şi victimele – “Nu vrei să încerci şi pe roşu? Am văzut eu undeva. Stai că mă duc să-i caut şi ţi-i aduc”.<br />
<br />
Bineînţeles, victimele, adică pricepuţii, sunt preferatele mele. Nu ştiu dacă răbdarea lor în faţa pogoanelor presărate cu haine, cercei, genţi, pantofi, cosmetice, vine din dragoste sau dintr-un simţ estetic acut. Sau din amândouă. Tare aş vrea să ştiu. Cert e că, pe lângă faptul că sunt de un milion de ori mai buni ca noi la (atenţie, urmează o enumerare; feministele sunt sfătuite fie să închidă pc-ul, fie să aibă lângă ele cutia de distonocalm): bucătărie, şofat, aviaţie, fotbal, tind să cred că pot fi mai buni decât la noi chiar şi la shopping. Rareori am văzut bărbaţi care să se arunce cu capul înainte atunci când cumpără ceva. Sunt selectivi, probează încet, se uită atent la toate detaliile, la compoziţie, la croială, vorbesc cu vânzătoarele, cer sfaturi, păreri, de parcă ar cumpăra o afacere, nu o pereche de pantaloni.<br />
<br />
Iar dacă, pe deasupra, masculul mai e şi olecuţă priceput la culori (şi nu doar ştie ce e fucsia, îţi mai spune şi codul de culoare), atunci ai cel mai tare consilier de shopping.<br />
<br />
A rezistat cu stoicism 45 de minute petrecute in trei metri pătraţi de magazin “îmbrăcat” în zorzoane, în care roiau tot felul de femei, fiecare, bineînţeles, căutând altceva. Am primit toate sfaturile de care aveam nevoie, am încercat şi din ăia, şi din ceilalţi şi, în final, am plecat cu cinci perechi. Başca faptul că era zi de reduceri. Cu o singură pereche nu am căzut de acord: “Arată ca nişte piuneze”, “Da, ştiu, da-i cumpăr!”. Bineînţeles, chinul dimineţilor va creşte proporţional cu numărul de perechi cumpărate. Voi gravita în jurul lor răscolind dulapul ca să “asortez nuanţele”.<br />
<br />
Deh, femeile astea…<br />
<div>
<br /></div>
Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1310599813961964726.post-73739818962685732852014-04-09T12:45:00.000-07:002014-08-20T12:51:47.619-07:00The left turnAm cotit stânga şi trebuie să mă întorc. Şi, dacă înainte îmi era teamă de camioane şi de autobuze, acum mă simt ca în clasa a doua, singură, în curtea şcolii. Şi marşarierul e blocat, mama mă-sii de marşarier. Şi m-aş da jos să împing, dar la ultima oprire cred că mi-am fracturat câteva coaste. Da, e drept, ar mai fi varianta mersului pe jos. Întotdeauna mi-a plăcut. Şi e cu atât mai bine dacă plouă.<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
În toate momentele nu tocmai roz (mauve is the new black, cum ar zice amicul Florin), am zis ce am avut de zis şi am ieşit. În aer şi, cel mai frumos, în ploaie. Rece, moale, crudă, aspră, care îţi ajunge până la oase. Mi-e poftă de o ploaie. În fine, deci cum sa plec pe jos când tocmai am rămas fără ţigări? Like really, să-mi refuz una dintre cele mai mari plăceri? Da, da, ştiu, tutunul dăunează grav sănătăţii. Whatever.<br />
<br />
I could as well hitchhike. Da’ nu e chiar genul meu. Adică da, e OK, dar în seara asta mai bine pun mâna pe o surubelniţă şi repar pentru numele lui Dumnezeu marşarierul ăla. Hm, aş putea să sun un prieten. Deci unde dracului am pus surubelniţele alea? Ei, poate mâine nu ajung chiar la timp. Aşa, şi? De fapt, aici e chiar drăguţ. Şi magazinul de metafore e deschis non-stop.<br />
<div>
<br /></div>
Amihttp://www.blogger.com/profile/18089543412393373166noreply@blogger.com