Din pricina asta oamenii au dezvoltat un mecanism de auto-apărare foarte eficient: vorbesc mult despre nimic si cu foarte putină lume. Dintr-un bombardament de informatii irelevante cititorilor de gânduri le e greu să pescuiască ideile cu adevărat importante, iar asta le face aproape imposibilă presupusa misiune de a le aminti celorlalti ce gândesc cu adevărat.
Tot la capitolul auto-apărare lumea a înteles, după atâta amar de evolutie – mai în sus, mai în jos, că nu de magicieni trebuie să se ferească, ci de oamenii simpli. Magicienii, cu trucurile si puterile lor neîntelese, reusesc totusi să smulgă numai gânduri lipsite de importantă, pe când oamenii simpli pot pricepe lucruri de viată si de moarte, asta făcându-i cu mult mai periculosi.
Într-o conversatie oarecare, imediat ce depistează un gând important, multi dintre oamenii simpli au instinctul de a-l spune imediat cu voce tare, spre deranjul posesorului de gând, care nu e pregătit să si-l recunoască, de obicei fiindcă nu stie ce să facă cu el. De aceea lumea a început să se ferească de conversatii sincere.
Altii, odată ce-au prins din zbor gândurile altcuiva, le pun repede pe hârtie sau pe muzică sau pe un piedestal, spre indignarea tuturora. De aceea lumea nu prea mai citeste, nu prea mai ascultă muzică adevărată si nici nu prea se mai uită la statui.
Totusi, oricât de dramatică, problema e una închipuită. Lumea n-ar trebui să se ferească de cărti si nici de oameni fiindcă nimeni nu-si propune în realitate să fure gânduri, cu totii având deja atâtea pe cap. De altfel si eu am de multe ori am impresia că citesc gânduri, când de fapt sunt chiar ale mele.