The left turn

Am cotit stânga şi trebuie să mă întorc. Şi, dacă înainte îmi era teamă de camioane şi de autobuze, acum mă simt ca în clasa a doua, singură, în curtea şcolii. Şi marşarierul e blocat, mama mă-sii de marşarier. Şi m-aş da jos să împing, dar la ultima oprire cred că mi-am fracturat câteva coaste. Da, e drept, ar mai fi varianta mersului pe jos. Întotdeauna mi-a plăcut. Şi e cu atât mai bine dacă plouă.


În toate momentele nu tocmai roz (mauve is the new black, cum ar zice amicul Florin), am zis ce am avut de zis şi am ieşit. În aer şi, cel mai frumos, în ploaie. Rece, moale, crudă, aspră, care îţi ajunge până la oase. Mi-e poftă de o ploaie. În fine, deci cum sa plec pe jos când tocmai am rămas fără ţigări? Like really, să-mi refuz una dintre cele mai mari plăceri? Da, da, ştiu, tutunul dăunează grav sănătăţii. Whatever.

I could as well hitchhike. Da’ nu e chiar genul meu. Adică da, e OK, dar în seara asta mai bine pun mâna pe o surubelniţă şi repar pentru numele lui Dumnezeu marşarierul ăla. Hm, aş putea să sun un prieten. Deci unde dracului am pus surubelniţele alea? Ei, poate mâine nu ajung chiar la timp. Aşa, şi? De fapt, aici e chiar drăguţ. Şi magazinul de metafore e deschis non-stop.